Fii sentimentală şi stoarce lacrima aia, că altfel te ia mama Dracu’!

–Urmăresc X factor.
Am început abrupt articolul ăsta, ca să-mi iau rapid o piatră de pe inimă. Se spune că o greşeală odată recunoscută, este pe jumătate iertată. Aşa că am recunoscut-o şi eu, sperând că voi fi iertat. Acum, după ce au încetat râsetele voastre, vă mai dau un răgaz să vă trageţi şi sufletul după atâta râs, şi-am să vă explic şi de ce îl urmăresc…

My better half e de vină. După ce a renunţat la Mireasă pentru fiul meu văzând că-mi dă sângele pe nas de nervi doar la auzul refrenului ăla inept pe care-l auzeam din greşeală când treceam pe lângă bucătăria în care ea se prefăcea că găteşte, la telenovele nu se uită, n-are accesuri directe şi nici chef de canapele mărunte. Cu alte cuvinte, nu poate fi considerată un consumator media care să facă parte dintr-un target…oricare target. Aşa că i-a venit ei ideea asta şugubeaţă, de a găsi un motiv numa’ bun pentru a urmări împreună cu mine o emisiune de familie. Nu-i ajungeau filmele şi serialele, motiv pentru care s-a gândit că putem să ne râdem puţin şi la ceva autohton, pentru că-i plac reacţiile pe care eu le am când vine vorba de muzică (ştiind cât de exigent sunt), plus comentariile mele umoristice (deh, sunt irezistibil, ce pot să fac? :D). Şi uite aşa s-a gândit ea că X factor este perfect pentru planul ei de Duminica în familie. Plan pe care-l regretă acum, însă e prea târziu…
M-am trezit într-o zi, cu vreo două luni în urmă (cred că atunci a început inepţia asta jenantă), că vine la mine zâmbind, radiind de fericire, de parcă urma să am parte de my happy time… Wrong! S-a aşezat suav lângă mine, m-a privit adânc în ochi (moment în care deja o băgasem pe mânecă rău de tot…m-am gândit că fie am făcut ceva nasol şi urmează să suport consecinţele, fie am de gând să fac ceva nasol de care nici eu nu am habar încă şi urmează să mă certe în avans :P), mi-a luat mâna în palmele ei delicate şi mi-a spus pe un ton care l-ar fi înmuiat până şi pe Saruman înaintea asaltului asupra porţilor din Mordor: -Ai vrea să te uiţi împreună cu mine la sezonul ăsta de X factor?
Trebuie să recunosc faptul că în momentul ăla mi-am cam văzut toată viaţa cum se derulează înaintea ochilor. Ca atunci când…mori. Sau ca atunci când vine şi-mi spune: -Am găsit un pisoiaş mic, neajutorat. Vrei să-l ţinem în casă până îşi revine şi apoi îl lăsăm afară sau îl ducem la ţară la părinţii tăi? Şi cum răspunsul meu este întotdeauna -Da, pentru că nu suport abstinenţa sexuală şi nici dormitul pe canapea plus mutră acră pe termen nelimitat, uite aşa am ajuns să cresc pisicuţe neajutorate în casă…de prin August, până în Fe-Martie. Ăsta-i al 3-lea an. Suntem la a 3-a pisicuţă salvată. Am făcut acest scurt intermezzo ca să va daţi seama ce macho man sunt eu. Atât de …Fiu de Dac sunt, atât de …-Mă bat cu ursul! scrie pe mine, atât de …pachet de testosteron imposibil de clintit din loc, dârz ca o stâncă sunt, încât o făptură aparent neajutorată, de vreo cinze’ş-un pic de kile, micuţă, alintată şi fâţâită, face ce vrea din mine.
Nu puteam nici acum să o refuz, având în vedere câte concesii a făcut ea în ultima vreme, cu privire la emisiuni tv. Şi oricum urmăream din când în când X factor de prin alte ţări. Împărtăşesc aceleaşi gusturi muzicale cu unul dintre prietenii mei buni şi ne mai dăm coate virtuale pe Facebook, comentând câte-o chestie interesantă. Aşa că m-am gândit: -N-o fi Dracu’ atât de rău… -Ei aş! Nici nu ştiam cât de rău avea să fie…

Preselecţiile au decurs relativ ok. N-a fost chiar ca în alţi ani, sau asemănător cu Românii au talent (mai urmăream şi acolo bucăţi de câte 1-2 minute ca să mă edific). Adică n-a fost cu circ penibil, scremut, menit să forţeze rating-ul peste pragul acceptabil pentru ca emisiunea să fie rentabilă. Nu i-am văzut pe juraţi să treacă peste o anumită decenţă în exprimare, iar cântăcioşii n-au avut intercalate printre ei persoane alienate mintal, care contra unor sume modice de bani să vină şi să se facă de râs live on tv, doar de dragul râsului forţat, care ar fi trebuit să mă facă pe mine să nu schimb postu’, ci din contră, s-o chem şi pe consoartă-mea lângă mine cu expresii de genul: -Ia vino fă-ncoa, să vezi ce harneală fac ăştia de maimuţa asta fără voce.
Dacă e să descriu puţin juriul, nici nu cred că am prea multe de spus. Cheloo este singurul despre care aş putea să spun ceva pertinent, pentru că este singurul de acolo pe care-l respect. Delia este o futfă penibilă avidă după admiraţie, fără pic de gust vestimentar, cu un trecut insalubru şi un viitor incert. Bitman e un frecator de mentă, care a ştiut mereu cum să dribleze muzica şi să scoată orice se poate din…nimic, pe sistemul -Cum să faci din căcat, bici care să şi pocnească, motiv pentru care are succes în muzică. Este un fel de Stefan Bănică jr., dar cu o generaţie mai sus, are target-ul sau de borşărese/ciorbărese şi cam atât. Însă Cheloo, cred că a făcut o mişcare greşită din punct de vedere imagistic. Şi-a legat numele de o tiribombă televizată, din care presupun că nu mai are cum să iasă momentan aşa că merge cu valu’. Probabil că a făcut-o pentru bani. Treaba lui. Din respect pentru ce-a făcut până acum, fiind un reper muzical al tinereţii mele, nu mă apuc să-l judec prea aspru, ci încerc să-i caut scuze. Nu ştiu dacă şi reuşesc…însă eu încerc…
Una peste alta n-am ce să reproşez show-ului până în momentul în care au început galele live. Poate doar montajul. Da. Asta da, e de reproşat. Dar mă şi aşteptam la aşa ceva. Încercau să scoată tot ce se poate din, practic…nimic, aşa că regia şi montajul îmbină bucăţi, creează scenarii, pun pe site titluri şi concep articole, care să susţină o tensiune constantă, cu scopul de a aduce cât mai mult rating. Nu-i condam pentru intenţie, deoarece în orice altă ţară, fix asta se doreşte. Îi condam însă pentru modalităţile folosite în obţinerea acestui rating. Una e să miroşi o combinaţie, s-o gâdili excitând-o, să-i freci pe protagonişti până erup dând detalii siropoase şi să promovezi o poveste reală, dar administrată în bucăţi mici, ca să-l ţii pe privitor în tensiune; şi alta e să inventezi poveşti, să forţezi scenarii ridicole, să te foloseşti de tot ce ţi-a pus la îndemână tehnologia, cu scopul stoarcerii fiecărui gram de lacrimă în colţul ochiului, doar-doar îţi mai contorizează casa de marcat nişte cercopiteci (aşa ca mine) în plus, în faţa televizorului.
Poveşti precum cearta dintre Plavalaguna (aka Bernice Chiţiul) şi Plângăcilă (aka Laurenţiu Bărzoi), sau presupusa idilă dintre Buci (aka Ioana Anuţa) şi Smiley negru (aka Nadir Tamuz) sunt doar frecţii la un picior de lemn, menite să aburească şi să înflorească o emisiune care se presupune că este despre cântat…despre talent, despre voce. Dar cum la noi orice format genial s-a dus naibii, începând cu Big Brother şi terminând cu Românii au talent, nu mă aşteptam să văd la X factor o emisiune precum cele în care Simon Cowell este în juriu.
Dacă tot am rostit câteva nume, am de gând să fac o scurtă referire şi la vocile concurenţilor. Eu cu Madalina ne-am format deja păreri şi le-am dat şi câteva porecle concurenţilor. Din punctul meu de vedere, cea mai bună voce din acest sezon de X factor a părăsit deja concursul. Numele ei este Plavalaguna (aka Bernice Chiţiul) şi iată cam ce poate să facă această domnişoară cu vocea ei. Încercaţi (dacă puteţi) să disociaţi ceea ce cântă ea aici de schelăcăiturile semi-humanoide ale cercopitecului aparent biped, plin de angoase şi cu evidente dificultăţi în ce priveşte incertele opţiuni sexuale, deocamdată nedefinite.
Se cunoaşte că Plavalaguna a cântat cu Trăistariu şi cochetează cu scena de când e mică. După cum a cântat melodia asta, cred că Paula Seling a cam avut un junghi în coaste vreo 2-3 zile…zic şi io… Plângăcilă (aka Laurenţiu Bărzoi) a fost distribuit de către origanizatori să-i fie partener de cântare, cu scopul de a o scoate din concurs cât mai repede. Aşa cum au făcut şi cei de la Vocea României anul trecut, când n-au ştiut cum să o scoată mai repede din concurs pe superba Krisztina Koszorus care a cântat Dumnezeieşte Smooth Operator a lui Sade şi de frică să nu câştige o unguroaică, au scos-o din primul duel. Aşa şi ăştia. Au văzut că Plavalaguna (aka Bernice Chiţiul) n-are egal, aşa că au pus-o cu papagalu’ ăla ca s-o scoată rapid, când au ei chef. Lucru care s-a şi întâmplat deja.
Altceva care m-a scos din minţi a fost faptul că Dănuţ SRL, contrafăcutul ăla, şi-a dat arama pe faţă, afirmând într-un show precum X factor, că nu contează vocea. A spus ceva de genul (voi cita cu aproximaţie, fără a denatura sensul cuvintelor): -Vocea nu contează, se mai lucrează din butoane, contează prezenţa scenică, look-ul şi atitudinea. Aşadar, într-un show bazat pe voce, pe factorul X, vine un octogenar să-mi spună că vocea nu contează, şi că dacă lucrezi din butoane asta-i totul… Superb! Păi pot şi eu să mă duc să concurez. Cu siguranţă se caută dwarfi bărboşi. Mă duc şi eu c-o falcă-n cer şi una-n pământ, aşa ca Dida Drăgan (aka Iulia Manolache), răcnesc din toţi plămânii, îmi lucrează Bitman la butoane, uşurel să nu mă doară, şi ajung cântăcios de renume. Pfff…lamentabil!
Pe scurt despre fiecare. Având în vedere că preferata mea, Plavalaguna (aka Bernice Chiţiul) a fost dată afară, îmi doresc să câştige unul dintre următorii patru: Rockeru’ (aka Tudor Turcu), Poliţista (aka Natalia Selegean), Buci (aka Ioana Anuţa), Fermieru’ (aka Dragos Udilă). Au voci plăcute, puternice, o scală de octave destul de largă, şi au joc de scenă- se pot mişca în timp ce cântă…ceea ce se caută de la un cântăreţ modern. Stevie Wonder (aka Ioan Mann) nu poate aborda decât un singur gen, ceea ce-l face limitat pentru o viitoare carieră gen Smiley, CRBL sau Alex Velea)- adică ceea ce doresc producătorii. Bon Jovi (aka Tudor Toduţ) are una dintre cele mai bune voci, dar nu are plămâni. Cântă din suflet, nu ştie să-şi folosească laringele, nu pompează aer din foale, şi nu poate susţine tonalităţi înalte pe perioade lungi- oboseşte repede. Smiley negru (aka Nadir Tamuz) a ieşit dar o să aibă cu siguranţă de lucru în continuare. Are lipici la gagici, voce plăcută (oricum o voce muuuult mai bună decât a lui Smiley) şi dacă lucrează cu el nişte neni bine intenţionaţi, va ajunge un băgător de seamă prin show-rile Antenelor (aşa cum e Smiley la Pro-tv). Dida Drăgan (aka Iulia Manolache) este exasperantă. Mă scoate din minţi cu stilul ei de a cânta, cu vocea aia asurzitoare. Crede că răcnetele sunt muzică şi are impresia că floricelele gen Whitney Huston sucesc minţile oricărui neavizat. Se crede vedetă când de fapt nu are de ce. Sean Penn (aka Raduly Botond) avea una dintre cele mai mişto voci din concurs, însă i-au ales o melodie de căcat în ultima gală, ca să-l dea afară. Aşa cum au făcut şi tura trecută cu Poliţista, bulind sonorul pe melodia ei, ca să se audă distorsionat în televizorul votantului. Deh, mici ajustări din culise…fac şi ei ce pot ca să influenţeze publicul în direcţia dorită de ei. Blonzii (aka Nord X) n-au şanse. Ăla cu păru’ scurt are o voce minunată, tipa e aşa şi aşa dar e frumuşică foc, iar cel pletos e plin de bune intenţii şi…atât. Împreună sună catastrofal- o nouă eroare de distribuţie, pentru că i-a interesat doar look-ul, nimic altceva. Freaky show (aka 2B) au ieşit ca să scape de Plavalaguna (aka Bernice Chitiul) şi pentru că plângea papagalu’ ăla prea mult… Diva (aka Iulia Glavan) a fost dată afară de Dănuţ SRL pe motiv că n-are importanţă vocea, atâta timp cât lui îi place să-mi lucreze la butoane…bleah! Margarină (aka Station 4)- a dat Dumnezeu şi Maica Domnului să scap de ei. Sincer, simţeam o durere fizică atunci când îi auzeam cântând. Mânca-i-aş pipota lu’ Cheloo că i-a dat afară! Trio Galax (aka RED) mă surprind plăcut. Au incept de tot rahatu’, dar au ajuns să cânte din ce în ce mai bine. S-au închegat ca grup, se potrivesc la voce, se întâlnesc pe portativ, nu falseaza niciuna, iar aseară au fost fără greşeală. Jos pălăria pentru Cheloo. A avut o alegere grea în faţă, dar consider că a ales bine.

Din bunăvoinţa Mădălinei, mai am de pierdut vreo câteva Duminici bune ascultând nişte oameni destul de talentaţi într-un show de tot rahatu’, şi asta pentru că am intrat amândoi în horă. Dacă nu apucam să-mi fac impresii, să am preferaţi, să-i cunosc, mă lăsam de sportu’ ăsta începând cu seara trecută. Dar dacă tot am intrat la dans, mergem până la capăt. Ştiu, sună doar a masochism, dar…aşa şi e. 😛 Acum măcar avem şi noi motiv să ne stricăm Duminicile, dacă eventual ne-a mers prea bine toată săptămâna. De ce să ne simţim bine, dacă putem să ne simţim rău, nu? 😀
Şi de ce zic după seara trecută? Păi pentru că impresia din prima şi a 2-a gală că X factor-ul Românesc s-a transformat într-o jenantă şi ridicolă variantă a unui Surprize Surprize vomitiv, a devenit o certitudine aseară, când am asistat la cel mai dureros moment din istoria show-rilor tv din România postdecembristă. Ok, înţeleg că au vrut să-mi arate mireasa lu’ Sean Penn, am înţeles şi jenantul moment cu bunica pe scenă recitând ca la răscoala din 1907, ba chiar mi-a plăcut momentul cu sora Rockerului. Însă frate, fraţioare, trăi-ţi-ar cine vrea pipota lu’ matale şi mânca-ţi-aş/pupă-ţi-aş ce vrei tu, momentul cu Dida Drăgan a fost rupt din Iad. Nici măcar nu pot să spun că m-a durut fizic ruşinea şi grotescul situaţiei. Atât de încremenit am fost de uluire, încât nici să schimb postul n-am putut. Doar mă uităm la Mădă, ea la mine, şi ne spuneam unul altuia că aşa ceva nu poate să existe. Încercam oarecum să ne prefacem că ceea ce vedem atunci la tv, este ireal…nu poate fi aievea. Şi totuşi exista…era acolo, difuzat live.
Să pui o domnişoară de 16 ani într-o asemenea situaţie, trebuie să fii doar dezaxat şi atât. Nu cred că există o scuză pentru aşa ceva. Eu unul să fiu membru CNA, sau preşedinte CNA, sau …să fiu direct CNA şi gata, aş închide Antena1 fără niciun drept de apel. Pa-pa! Faceţi alt post tv şi la revedere. Deci nu-mi venea să cred că ei chiar l-au adus pe tatăl ei, cel care o părăsise la vârsta de 4 ani, şi pe care ea repetă în continuu că nu doreşte să-l vadă şi că nu-l respectă. Adică bine, am bănuit că asta vor să facă, dar când ea a tot vărsat replici de genul -Să fie sănătos, sau -Nu mă interesează, am sperat că retarzii aia o vor drege, că vor încerca să treacă peste momentul respectiv şi că nu-l vor chema pe scenă.  Însă când l-am văzut pe dubiosu’ ăla care plângea după curu’ lu Mihaela Radulescu, cum insistă să-i stoarcă o emoţie fetei, cum încearcă el din postura aia de libidinos sentimental să-i culeagă orice urmă de sentiment, de trăire emoţională, doar de dragul de-a o face să buşească în plâns la revederea tatălui, am simţit cum mi se întoarce pe dos interiorul cavităţii toracice şi cum simt în gât gustul eşecului rasei umane.
Cam cât de mutilat sufelteste poate fi un realizator tv, care încearcă să stoarcă rating din sentimente sincere, puternice şi ambivalente? Cam cât de inuman să fii, încât să apelezi la suferinţa cuiva, doar cu scopul de a face rating->publicitate->bani?
Era clar că săraca fată era schimonosită sufelteşte în momentul ăla. Când a intrat ta-su’ pe scenă s-a întors către public şi a făcut un gest care a spus totul despre ce-i înăuntrul ei. A râs fals, cu mâinile desfăcute. Un -Ha! ironic… Pentru o clipă am crezut, am sperat, că prezentatorul (gerontofilul iubitor de olteancă montecarlistă), are de gând să scurteze momentul de o tensiune grosieră. Nicidecum! A întors cuţitul în rană zvârcolind sadic din mână, încercând să-i provoace o reacţie aproape siluind-o sufleteşte, doar-doar se aruncă în braţele tatălui- moment în care ar fi auzit în cască, din regie, uralele succesului televizionistic. Aberant! Inuman! Grotesc! Iad!
-Aşa ceva NU se face, futu-vă muma-n cur de lepre penale!!! O copilă părăsită de tată care a divorţat de propria-i mamă când ea avea doar 4 anişori, nu trebuie pusă forţat în faţa faptului împlinit, de a-l revedea pe o scenă, live, fără să fie întrebată dacă ea doreşte aşa ceva. Asemenea intimităţi, asemenea fragilităţi sufleteşti, asemenea trăiri de dincolo de înţelegerea unor japiţe penale ahtiate după bani şi faimă, nu trebuiesc manipulate cu târnăcopul şi cazmaua, băi bulangiilor!

-Uite-l pe tac-tu, fă! Aşa-i că ţi-e dor de el? Nu l-ai văzut de la 4 ani, te-a părăsit pe tine şi pe mă-ta, iar acum noi ţi-l aducem aci’, să-l iubeşti, ai înţeles? Iubeşte-l futu-ţi rasa mă-ti de vedetă wannabe. Ne-a costat o groază de bani să-l aducem din Portugalia şi să-l învăţăm cum să se comporte şi ce să zică pe scenă. Scoate dracului lacrima aia şi sari în braţele lui, că doar pentru minutul ăsta emoţionant ţi l-am adus fir-ai să fii de insensibilă!
-Dar ştiţi, eu nu-l respect. M-a părăsit când aveam nevoie de el foarte mare, iar acum, după ce am fost crescută de un alt bărbat căruia îi spun tată, nu doresc să-l mai văd, pentru că nu dau doi bani pe el.
-Taci din gură şi iubeşte-l! Crezi că ne interesează pe noi de voi doi, de trecutul, viaţa, viitorul şi sentimentele voastre? Scoate naibii ceva să se vândă bine, să dăm şi noi în promo o săptămână întreagă, să punem cap de afiş pe site şi în ziare, să scoatem banu’ gros, şi gata. Nici nu trebuie să simţi ceva. Ia-l în braţe ‘tu-ţi naţia mă-ti, că sala asta aşteaptă. Dăm semnalu’, ei aplaudă, filmăm lacrima cu camera 3, schimbăm cadrul pe tatăl căruia îi tremură barba, imediat pe Bitman că eşti din echipa lui, puţin Delia care are mâinile la gură de emoţii, Cheloo dacă-şi aseaza şapca, şi apoi mergeţi în culise îmbrăţişaţi în timp ce regia schimbă culorile reflectoarelor din albastru în roşu ca să surprindem momentul ăsta intens cu o atmosferă pe măsură. Acolo poţi să-i dai un genunchi în coaie şi să-l scuipi în faţă. Nu contează. Nu ne interesează. Totul e să facem noi şmenu’ ăsta, ‘nţelegi fă?!

Am crezut că bucile lu’ Boc la Capatos 2 ore, a fost destul. Am crezut că Vadim înjurând curve live după-amiaza, a fost destul. Am crezut că întrebări despre micţionarea şi/sau defecaţia lui Cioacă, formulate într-un sondaj de opinie live on tv, a fost destul. Am crezut că un concurs de dansuri, în care protagoniştii se dezbracă complet şi mimează sexul oral, anal, normal, şi gay, a fost destul. Şi totuşi se pare că enough is not enough. Se mai poate. Mai e loc. Şi asta pentru că tocmai am asistat, vrând-nevrând, la cea mai inumană scenă pe care mi-a fost dat s-o văd în România de după Ceauşescu. Realizatori tv lipsiţi de scrupule, fără mamă fără tată, au deschis şi ultima cutiuţă, până acum inaccesibilă. Aceea a intimităţilor sentimentale. De acum, precedentul fiind creeat deja, mă aştept la tot ce se poate mai rău. Abia aştept să văd despărţiri în direct, însoţite de lacrimi, plâns şi suspine sfâşietoare. Aştept cu sufletul la gură să văd părinţi care le spun copiilor, în show-uri de succes, că nu sunt ai lor, ci sunt adoptaţi. Sau de ce nu, poate chiar copii care află live, din gura prezentatorilor, că părinţii lor au murit într-un grav accident rutier în drum spre platourile de filmare. Păi nu? Să vedem atunci sentimente, durere veridică şi lacrimi stoarse… -Să te ţii nenicule! Urlete, zbierete, vene cât pumnu’ pe gât, feţe congestionate de durere. Ce mai…televiziune, nu glumă.